Claudiu Keșeru nu a reușit să prindă niciun minut în dubla cu Grecia. Atacantul celor de la Bastia spune că este o decepție această campanie și că jucătorii trebuie să accepte criticile. Keșeru a găsit puterea să vorbească și despre viitoarea campanie.
„S-a văzut azi că a fost un meci foarte greu. Suntem pregătiți pentru critici. Noi știm că ne-am dorit foarte mult calificarea, dar nu am reușit și trebuie să privim mai departe. Atmosfera a fost senzațională, am vrut să ne ridicăm la nivelul fanilor, dar nu am reușit să înscriem în primele minute, ca să punem presiune”, a declarat Keșeru dupa meci.
Keșeru găsește puterea să vorbească despre viitor: „Vom reveni cu bateriile încărcate”
„Știam că trebuie să facem un meci mare, dar acum este o decepție. Nu e foarte ușor să trecem peste ea. Vom reveni cu bateriile încărcate pentru următoarea campanie”, a mai spus atacantul.
Reprezentativa României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul din 2014.
În tur, vineri, la Pireu, Grecia s-a impus cu scorul de 3-1.
Marți seară, pentru România a înscris Torosidis ’55 (autogol), iar pentru Grecia a punctat Mitroglou ’23.
România: Tătărușanu – Mățel, Goian, Chiricheș, Raț (Latovlevici ’26) – Hoban – Torje (Niculae ’56), Stancu (Grozav ’86), Tănase, Maxim – Marica. Selecționer: Victor Pițurcă
Grecia: Karnezis – Torosidis (Vyntra ’72), Papastathopoulos, Siovas (Manolas ’80), Holebas – Maniatis, Karagounis (Samaris ’73), Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras. Selecționer: Fernando Santos
Cartonașe galbene: Mitroglou ’24, Holebas ’57, Tziolis ’89
Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Serbia, cu Milorad Mazici la centru. El a fost ajutat de asistenții Milovan Ristici și Dalibor Djurdjevici, și de rezerva Bosko Jovanetici. Cei patru arbitri au fost supervizați de italianul Alfredo Trentalange (observator pentru arbitri), iar observator de joc din partea FIFA a fost danezul Steen Michael Dahrup.
La partidă au asistat 53.174 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER